Busteni-Bran

Am plecat din Bucuresti cu trenul de 23.24, hotarandu-ma cu o ora inainte sa plec la o plimbarica prin munti. Pe la 2 eram in Busteni, cu ochii carpiti de somn dupa o saptamana de munca. Am tras la Crina, care ospitaliera ca intotdeauna m-a invitat la un suc si la o felie de paine cu unt. Pe la 3 dormeam bustean. Ziua de sambata a inceput foarte lenesa. Atat ea (ziua) cat si eu. Am mancat ceva la o carciuma si am tait-o-n sus. Directia a fost stabilita inainte sa adorm, noaptea trecuta - Vf. Omu clar. Asa ca pe la 5 jumate dupa amiaza intram in statia Meteo. Pe usa cabanei era scris un mesaj "incurajator" (pentru cei care au sosit mai pe urma cu gand sa traga la cabana), ceva de genu: "Nu incercati sa spargeti usa ca e statia meteo la 50 de metri". In tura era Ciprian si cu Radu. Era ziua lui Ciprian pe care l-am serbat la un ceai si la un septic, unde ne-a luat piuitul la ce bafta a avut. Am cunoscut pe Codruta, Ana, Mihaela si Endre cu care am petrecut linistit in doze moderate de ras. Dupa un somn dulce in camera renovata de deasupra bucatariei m-am trezit cu soarele in ochi. Afara era senin, iar soarele ardea de puteai sa faci plaja la pilea goala. IN jur o priveliste de vis. In afara de Piatra Craiului unde George, irina si Sarma (am aflat ulterior in gara din brasov) se luptau cu ceata si cu ploaia, se putea vedea pana departe de la Ciucas pana peste Leaota. Dupa cafelutza de dimineata gasca a inceput sa se sparga. Ana, Mihaela si cu Endre au luat-o la vale spre Babele, iar Codruta s-a hotarat sa ma conduca pana pe Vf. Scara. Mi-am luat la revedere de la radu si Ciprian, carora le multumesc inca o data pentru ospitalitate, si am purces spre Marea Scara, ultimul varf ce ma mai despartea de cetatea branului. Primul impuls a fost sa ma dau la vale pe valea Ciubotea, dar ajungand sus am hotarat sa ma duc pe Clincea; fiind creasta evitam eventualele crevase sau rupturi ale zapezii de pe vale. Dupa o ultima tigara si inca cateva palavre cu Codruta fiecare am plecat in drumul nostru. Ea inapoi la Ciprian, eu inainte spre Clincea. Dar primul gand este intotdeauna mai bun. Asa ca nici nu am facut 20 de pasi ca s-a pus o ceata groasa chair la intrare pe muchie de m-am trezit pe niste tzancuri nestiind incotro s-o mai iua. Am stat acolo pret de doua pipe, concentrat cu fata spre muchie, doar doar voi vedea un marcaj ceva, sau vreo urma de poteca. Din pacate in zona totul era acoperit de zapada si nu am vazut nimic. NU vroiam nici sa risc intrand pe vreun valcel aiurea. Aveam impresia ca sunt prima oara pe aici. Nu mai recunosteam nimica. Intr-un final am ales primul gand. Am facut cale intoara si am ales drumul vaii Ciubotea. Dupa ceva traversee si dat pe fund pe un culoar inzapezit am ajuns la stana unde am facut schimbul plastici-bocani. In Bran am facut o mica testare a bazarului cu amintiri.
De precizat ca sambata m-a plouat dinainte de intrare pe platou pana la Omu, iar duminca a plouat in mai multe reprize, din care una de de 4 ore :)) pana in Bran. Ploaie mocaneasca indesata uneori cu aspecte torentiale. Zapada mare, apoasa si alunecoasa nu prea m-a incantat, dar se tine inca foarte bine pe valcele si vai.

In Brasov am facut jonctiunea cu George (Gheghe - noua lui porecla =))) si cu irina ca re facusera Creasta Pietrei din Ascutit pana in Funduri cu retragere prin Spirla - Plaiu Foii.








O tura exceptionala, iar ca sa nu ma plictisesc prea tare am avut parte si de ploaie si de lapovita si de soare.

Tura de la Diham in Baiu

Sambata am fost impreuna cu Matei, Raluca si cu nea Gigi la o tura scurta de schi in Muntii Baiului. Scurta si putin obositoare pentru cei care se tin foarte bine pe schiuri, pentru mine insa, trecand peste cazaturile care de care mai artistice si inovatoare, foarte interesanta si un pic istovitoare. Ziua am inceput-o la cabana Diham, unde ne-am baut cafeaua la 7 jumate dimineata (io si cu Matei) admirand rasaritul soarelui (pentru a cata oara Matei?) peste crestele Bucegilor intinse peste un cer senin sticla. Prima raza a atins Bucsoiul Mare inrosindu-i zapezile de pe creasta, apoi Stancosul Morar mergand parca inapoi spre Astrul Solar peste Costila si Caraiman. Ne-am luat la revedere de la mama Oara si i-am multumit pentru ospitalitatea cu care ne-a primit seara dinainte cand am ajuns pe la zece jumate. Cum am ajuns noi sa dormim in Diham? Sa nu aveti impresia ca am fost la ceva tura lunga si faina prin Bucegi sau prin munticelele de la poale. Plecasem vineri pe la 6 jumate dimineata din Bucuresti (oficial in interes de serviciu amandoi – Matei si cu mine) cu destinatia Busteni, unde Matei avea ceva treaba in interes de serviciu (asta pe bune). Ne-am luat tot echipamentul de schi de tura cu noi, in afaarqa de piele de foca ale lui si schiurile mele pe care le-am incarcat in masina la Bubulu acasa. De-abia asteptam sa-mi incerc noua achizitie de ski, niste Haganuri de tura, carve si foarte usoare (1,2 kile pe bucata fara legaturi). Dupa un mic dejun bine venit la Riviera la ora 12 eram pe partie la Kalinderu. Am dat cateva partii impreuna, pe o zapada buna pentru partie, fara incidente importante, apoi Matei plecand sa-si rezolve problemele. Am continuat pe partie cu Andy si cu ceva tovarsi intalniti acolo. Partia, neaglomerata iti permitea sa zburzi in voie pe unde vroiai. La ultima coborare am avut nesansa (zburdand asa in voie) ca la un viraj spre stanga sa-mi crape coca claparului LANGE (vechi de altfel ), socul rupturii de la stangul trimitandu-ma vreo 10 metri in padure (zburdand de nevoie de data asta) unde m-am imprietenit un brad. Revenind pe partie am continuat pana jos cu claparul mai mult desfacut (nu de la clape bineinteles) pana la cafeneaua din coltul telefericului unde am analizat pagubele. Claparii vor merge la gunoi, schiurile sunt excelente, iar Bubulu a facut o treaba excelenta cu potrivitul legaturilor. In timp ce eu imi ingropam claparii vineAndy si face cinste la toti care ne adunasem acolo pentru noua achizitie de clapari , tot LANGE, (hahaha) – unul din modelele de top de la aceasta firma. Cu un gust un pic amar ma indrept spre un centru de inchirieri unde ma intalnesc cu Matei care isi terminase treaba. Am probat cateva perechi de clapari si am inchiriat unii mai moi un pic pana duminica ca sa nu ratez aiurea inca doua zile de schi. Dimineata urmatoare (sambata) trebuia sa vina nevestica lui in Busteni cu trenul de la Bucuresti sa mergem la o tura pe sus pe undeva. Am hotarat amandoi ca decat sa dam banii pe cazare in Busteni si sa stam in aglomeratia micii urbe sa urcam sa dormim la Mama Oara la Diham. Zis si facut. Astfel ca la 8 jumate seara ne-am pus focile si am dat-o la deal pe “Conducta”. Pe drum au intervenit alte mici peripetii: Focile lui Matei pe care le (re)conditionase cu constiinciozitate Bubulu au inceput sa paraseasca talpa schiului si nu stiam la un moment dat de ce Matei o lua la vale cu brio la fiecare pas. Le-a incalzit sub tricou pana s-a mai uscat lipiciul (??? – vorba lu’Matei) si a luat-o la deal in noii clapari de alpin care-i veneau ca o manusa (... pe partie), iar io mi-am rupt prinzatorul din fata la una din foci in schiul lui. Mama Oara ne-a primit cu drag ca in ultimii ani de cand am crescut si ne-am “civilizat”(adica nu ne mai alearga cu maturoiul prin cabana) si ne-a dat cea mai calda camera din cabana. Am ajuns amandoi la concluzia ca am carat sacii degeaba. Drumul la vale a fost interesant, eu studiind cristalele zapezii “indeaproape”, iar Matei tinand teorii despre cum ar trebui sa fie traseele de schi de tura si anume ca nu trebuie sa cobori pe poteca turistica batuta de o gramada de bocanci ca nu prea ai cum sa te tii pe ea si te incurca toate gaurile din zapada la viraje si alte scheme folosite in coborare. Teoria am pus-o in practica amandoi alegand o coborare prin padure cam de-a dreptul dupa ce ne-am luat azimutul Gura Diham. Asta s-a dus bine prin padure si alegea drumul mai liber dintre doi copaci, eu pe de alta parte am incercat sa ma tin pe urmele lui dar nu stiu cum se facea ca mereu aveam cate un copac in fata. Dupa cateva imprieteniri din acestea si rostogoliri artistice din partea mea am dat intr-un drum forestier care in urmatoarele 10 minute ne-a scos la Gura Diham. Am luat-o pe Raluca de la gara in timp util si mai apoi pe nea Gigi s’am pornit-o spre Azuga. Ca sa spun drept m-a cam infiorat sistemul ala de mers pe cablu de acolo dat fiind ca nu ma prea pasioneaza aceste instalatii (numai io stiu de cate ori am cazut din teleschiul de la Borsa :D) dar macar am ajuns repede sus. In varf ne-am intalnit cu Cosmin Munteanu care era singur tot pe ture si ne-am insotit la vale pe ceea ce a fost pentru mine o coborare mitica pe o creasta mult prea ingusta (si fara copacei) pentru amplele mele viraje. Am aflat despre PULVERUL LU’ NEA GIGI, despre mersul in derapaj, oarecum cu spatele, despre cum sapa Matei un profil in zapada pe partea ailalta a muntelui fata de unde ne-am dat, despre canturile schiului pe gheatza, despre cum sa nu-ti dai cu schiul in nas cand scoti focile de pe el si alte chestiuni tehnice, dar cel mai important cum sa eviti copacii din padure, moment fericit in viata mea dat fiind ca am luat numai 6 trante in lunga boschetareala prin padure. Iar cand am ajuns la drum eram ca niste pinguini toti (vorba Ralucai) care mai de care sa intrecem timpul ce ne despartea de minunatul orasel Azuga cu toate ATV-urile lui. Acu dupa ce v-am plictisit bine vreau sa mentionez urmatoarele lucruri pe care le-am priceput io in tura asta: - un schiu de tura clasic cum e al meu nu prea merge pe gheatza pe fetze de munte (a trebuit sa le dau jos o data ca mi-era cam dubioasa o bucat din coborare); - daca merg mai multi pe schiuri la deal e bine sa nu te bagi cu varfurile tale in cozile lu’ ala din fatza ca risti sa iti tai legatura de foca din parte superioara a schiului cum am patit dealtfel, sau sa te impiedici; - betele telescopice nu sunt bune la coborari prin padure sau pe muchii (nu mai zic de vai de abrupt), banuiesc ca stie toata lumea de ce; - cand te dai in padure e foarte utila o casca de protectie pe capatana si chiar niste ochelari ca sa nu-ti lasi pupilele prin vreo craca; - am ajuns la concluzia ca un clapar de alpin e mult mai bun decat unul de tura clasic la coborari prin padure sau pe fetze mai ales inghetate pentru ca tine mult mai bine piciorul si iti da siguranta mai mare – cel putin mie ca incepator mi-a dat mare incredere si chiar confort. Si alta concluzie pe care o trag io de aici este faptul ca un incepator e bine sa poarte astfel de clapari pentru a invata miscarile pe care le impun astfel de coborari. Eu nu sunt prea pretentios de fel asa ca nu am avut nicio problema sa urc in clapari de alpin pe foci, insa la o tura lunga nu am incercat – la astea am folosit claparii de tura. - Inaltatoarele de la Silvretta 400 pot sari foarte usor atunci cand te incapatanezi sa urci o panta prea mare. Sunt foarte utile si foarte rare si e pacat sa le pierzi numai ca ti-e lene sa-ti dai schiul jos din picioare; - E foarte important sa-ti iei un azimut cu locul unde vrei sa ajungi, daca poti, si sa nu cobori ca oile pe poteca batuta de pedestri pentru ca e mai usor si tu beneficiezi de schiuri care se misca mai bine in zapada neatinsa decat pe poteca :D (lol) Acu cativa ani cand m-am apucat de schi coboram pe poteca de la ceva cabana. Fiind incepator nu prea stiam cum e cu plugul in zapada amre si alte sisteme de franare asa ca am intrat ca lupu-ntre oi intr-un grup de turisti care urcau. Noroc ca n-a patit nimeni nimic ca eram expert la cazaturi pe vremea aia. - Tura asta a fost mai mult o boschetareala decat o tura clasica de schi de tura cum ar spune altii; Multumiri lu’ Bubulu pentru schiuri si lu’ Matei ca nu ne-a mai prins noaptea aiurea ca in multe alte ture ale noastre si lu’ nea Gigi ca mi-a aratat tehnica derapajului controlat pe gheatza lucie. Asta am priceput io din aceasta tura; totul este subiectiv si va rog sa nu luati ca sfaturi cele de mai sus. Fiecare le vede cum crede el mai bine pe pielea lui acolo sus. Ture faine si sa auzim de bine. Soimaru’